THE BOXER REBELLION [cele mai bune trei albume]

Unele lucruri bune se întâmplă după lucruri neprevazute. Cum ar fi o schimbare bruscă de domiciliu, dintr-o țară în alta. O astfel de mutare i-a pus față în față pe Nathan și Todd, care alături de Adam și Piers, au format trupa The Boxer Rebellion.
În 2014 Todd a plecat, iar locul lui a fost luat de Andrew Smith.
The Boxer Rebellion înseamnă astăzi Nathan Nicholson (vocal), Andrew Smith (chitară), Adam Harrison (bass) și Piers Hewitt (tobe).

Am reascultat albumele și în urma a câtorva ore de dezbateri am reușit să le aliniez pe primele 3.


Promises pare de departe bijuteria pe care, până în momentul de față TBR a produs-o. Voite sau nu, trimiterile muzicale sunt foarte evidente. Și pentru că sunt destule, să spunem că-s voite, ca un gest de a înapoi, tot ce au primit de la alții.
Piesa de deschidere Diamonds face un joc dublu și te trimite în direcții atât de diferite. Progresia piesei este un pic asemănătoare cu ce a încercat U2 pe The Joshua Tree, iar începutul cu riff-ul ăla a la Johnny Marr face aluzie la The Smiths.
Cam despre asta e vorba în Promises, de oriunde unde îl vei începe, ceva familiar îți va suna în urechi.
Piese cheie: Diamonds, Safe Hause, Keep Moving.


Stilistic, Ocean By Ocean nu se depărtează prea mult de Promises. Și tot stilistic este ceva mai închegat. Impresia generală duce cu gândul tot către U2, apoi datorită romantismului și dramatismului existente, la Coldplay și Keane. Poate este timpul să privim mai bine în direcția solistului și compozitorului Nathan Nicholson. Omul face niste acolade vocale senzaționale pe care le aruncă lejer peste riff urile de chitară. Le făcea și până atunci, dar producția puțin mai minimalistă a lui Ocean By Ocean le pune atât de bine în evidență.
Oceans putea fi rampa colosală pentru trupă, avea toate datelele: piese splendide, mister, romance și dramă. Mai așteptăm o tură.
Piese cheie: Wheapon, Pull Yourself Together, Big Ideas.


Furie, riff-uri, synth-uri și o paletă foarte largă de exprimare. Exits este un excepțional disc de debut, de unde și încercarea de a îl poziționa și încadra cât mai exact. Deschiderea discului cu Flight mă duce la prima perioadă The Verve, mai ales în porțiunea refrenului și a atmosferei degajate de bass-ul distorsionat și de riff-urile de chitară, suprapuse în straturi, care fac atmosfera asta de “wall of sound”. Comparația poate continua cu excelenta Watermelon sau cu All You Do Is Talk. Lay Me Down schimbă direcție către post rock, iar Cowboys & Engines ne transportă în plină eră shoegazer. Toate tendințele astea fac albumul interesant stilistic, dar el nu poate reprezenta o fotografie a rock-ului în 2005.
Piese cheie: Watermelon, Lay Me Down, Flight

Photo by Toby Tenenbaum (@lightmattersstudio) via www.facebook.com/theboxerrebellion/photos