“Radioul este teatru imaginar”

Text aparut in DILEMA VECHE

Pe bune ca daca stiam asta cand am inceput aventura, ajungeam departe. Dar cine sa-si imagineze asa ceva la inceputul anilor 90!
Paralela dintre radio si teatru (nu neaparat radiofonic) este valabila si azi. Teatrul are regie, scenariu si reprezentatie, la fel cum radioul are structura, continut si prezentare. Lipsa imaginilor, suprapusa pe imaginatia fiecarui ascultator, permite difuzarea in eter a zeci de mii de piese de teatru diferite. Asadar, tot inainte cu imaginatia! Insa imaginatia asta, trebuie si ea stimulata cumva. Primele programe pe care le-am ascultat dupa ’89 erau mai mult muzicale. Era o avalansa de muzica non stop, care curgea, cu pauze intre piese, mai ales noaptea. Era tot ce nu avusesem cu exact jumatate de an inainte. Trecerea a fost la fel de rapida ca atunci cand te dezbraci. Acum, imbracat pana-n gat, in 5 minute… doar chilotii.

Primii animatori (dj-i) erau oameni carora le placea muzica organic. Erau mai putin entertaineri, dar aveau o cultura muzicala. Incomparabil mai mare si mai bogata cu cei care polueaza azi undele, in fond majoritatea repetenti la capitolul cultura muzicala. Anii de inceput au fost probabil si cei mai creativi, fara sabloane, fara playlist (nu va imaginati cat de greu este sa faci zilnic program fara o lista), fara net (cine-si poate imagina asta azi?). Era o comunicare directa, cu fiecare ascultator in parte, o discutie cu el si numai cu el, era ceva personal. Traiam intr-o perioada in care toti dj-ii se visau Jack Killian, eroul din Midnight Caller, pana la urma copiat de Andrei Gheorghe intr-un show prin care a facut pasul catre radioul spectacol. Noaptea a avut farmecul ei, a dezlantuit energii. Se faceau concursuri, taximetristii se intreceau prin oras cu masinile, iar realizatorii erau in permanenta insotiti, noaptea, de catre fani, dar mai ales de fane.

Efervescenta s-a mai domolit dupa 2-3 ani, multi din cei care au inceput, au renuntat. Radioul nu putea asigura inca un venit. La multe radiouri s-a facut la inceput voluntariat. Unele dintre ele au stiut sa-si atraga in echipa oameni de vanzari si sa genereze un venit cat de cat stabil in fiecare luna. De aici si migrarea realizatorilor de la un radio la altul. La un moment dat ajunsesem sa fiu fost coleg cam cu jumatate dintre cei care apareau pe post. Treptat, am invatat din sondaje, ca totusi cea mai mare audienta, radioul o are dimineata, iar fascinatia programului de noapte s-a estompat. Lucrurile s-au concentrat treptat treptat, catre programele matinale. Radioul la care lucram in vremea aia, Delta, se poate mandri cu un soi de pionierat. A fost printre primele, daca nu chiar primul, care a impus un cuplu de prezentatori la matinal. Din pacate lucrurile nu erau tocmai roz bombon din punct de vedere financiar si cuplul nu a rezistat.

Tot cam pe atunci au inceput sa apara regulile si automatizarea radioului. Radio Contact l-a “importat” pe Johnny, un soi de pilot automat care putea fi programat, facand astfel posibila disparitia omului de la butoane. Cred ca asta a fost prima mare schimbare in radioul modern din Romania. De aici si pana la introducerea play-list-ului nu a mai fost decat un pas. Succesul fabulos pe care l-a avut Radio Contact in anii ’90 s-a datorat faptului ca a fost primul radio care a oferit o reteta, a impus niste reguli stricte si a inteles ca la radio este vorba si despre rutina si obisnuinta. Mesaj pozitiv (fara stiri despre boala, sange si moarte… cat de desuet pare asta acum!), muzica putina, cunoscuta si repetata pana la obsesie, iata formula care a dominat anii ’90. Si totodata formula care s-a raspandit mai departe, a fost perpetuata, adaptata si perfectionata pana azi. In esenta, ea este aceeasi, ca forma, structura, numai ca mesajul este altul. Fara sange, moarte si boala, azi nu se mai poate. Totul se invarte in jurul acestei idei de senzational si de mita. Practic, un radio comercial trebuie sa gaseasca mereu o varianta de a da niste cadouri, aici sta de cele mai multe ori toata strategia de comunicare. Anii de vest salbatic, fara reguli si impuneri, imi par atat de creativi, incat gasesc toate mecanismele din acea vreme ca pe o formula matematica extreme de complicata.

Jumatatea anilor ’90 a adus si primele play-list-uri generate de computer. Desigur, dupa modelul Contact. Cred ca play-list-ul impus a venit firesc, ca o degrevare a omului din fata microfonului, fortat sa fie atent intr-o mie de directii. Difuzam muzica din 4 surse: pick-up, magnetofon, cd si casetofon si totul se mixa manual. Evident ca aparitia primelor computere in studio si incarcarea lor cu muzica a venit ca o mare usurare. Te puteai concentra mai bine catre mesajul pe care trebuia sa-l transmiti catre ascultator. Sa nu va inchipuiti ca asta a rezolvat problema ego-ului dj-ilor. Ei intotdeauna “stiu” cel mai bine ce trebuie ,si ce nu, difuzat.

Radiourile pirat au avut si ele avantul lor, de pe la jumatatea anilor ’90, timp de vreo 10 ani. Ele au prins si au avut viata datorita limbajului foarte direct pe care “realizatorii” il aveau. Practic vorbeau aceeasi limba cu cei care ascultau si ii faceau sa para academicieni pe cei care lucrau la radiourile legale. Radio FUN, Radio Expert, Radio VIP, Radio Still, Party FM, Radio Pro B, iata cateva dintre radiourile care au “survolat” Bucurestiul. Stiu ca multi asociaza piratii cu manelele, dar lucrurile nu au stat tot timpul asa. Culmea este ca vreo 2-3 chiar au avut programe interesante. Cum, necum acolo s-au strans cativa tineri care nu erau atat de certati cu limba romana si care au reusit sa inchege o grila de program, cu tot ce-i trebuie: emisiuni dedicate, jingles, promouri pentru propriile emisiuni. Cel mai inchegat program l-a avut Radio Pro B, care la un moment dat a renuntat la emisia on air si s-a axat numai pe online, de curiozitate il gasiti pe www.radioprob.ro. Si in cazul piratilor am avut de a face cu o diversificare a metodelor de actiune pentru a putea emite. In fata asaltului autoritatilor piratii se restrang in Bucuresti, dar gasesc variante de a emite in continuare. Solutia este de a duce emitatorul in afara Bucurestiului. Din pacate pentru ei, fericire pentru noi, majoritatea emitatoarelor folosite nu pot bate mai mult de 2-3 km.

Un punct important in istoria radioului independent este schimbarea de directie a Pro FM. Dintr-o statie adulta, imi pare rau sa va dezamagesc dar a existat alta Guerrilla inaintea Guerrillei, radioul se transforma intr-un “Star Station”, ce-i drept avand ca imn o piesa Timpuri Noi. Dar directia este evidenta, se tinteste un public mai tanar. Din acel moment comercialul a triumfat chiar daca au existat si exceptii, RFI si mai tarziu Guerrilla.

Unul dintre multele lucruri bune pe care l-a facut radioul independent a fost difuzarea de muzica romaneasca. Relatia asta a inceput in chin, pentru ca nivelul romanesc era extrem de scazut si aici ma refer in primul rand la productia muzicala. Barierele nu mai existau, iar acum muzica romaneasca concura cu cea straina. Ceea ce incepuse bine, cu recuperari masive din anii ’70 si ’80 tindea sa se stinga treptat. Muzica romaneasca se gasea intr-un recul formidabil si intr-o respingere aproape totala de catre posturile de radio. Intrau piese putine, de cele mai multe ori de natura rock. Despre cea usoara nici nu putea fi vorba. Declansatorul, nu a fost filonul rock, ci cel dance. Piesele au fost difuzate, au generat notorietate si vanzari enorme pentru artisti iar puntea dintre radio si formatii a fost refacuta. Privind retrospectiv, este momentul in care orice muzica decenta si de bun simt a pierdut terenul in fata valului de mizerie dance. Formatiile rock nu au stiut sa contracareze, ba unele dintre ele, ca Voltaj, de la sloganul “disco never, rock forever” au trecut la “stai pe spate si las-o doar pe ea”. Radioul a intrat intr-un soi de proces ce poate fi descris prin cuvantul “cici”: cacat intra, cacat iese. Lucrurile s-au mai echilibrat in ultima vreme, reactia insa a venit de la artistii de mainstream, nicidecum de la radiouri sau de la vreo alternativa oferita de underground. Artistii mainstream incep sa se cizeleze, versurile devin mai inteligibile, imaginea incepe sa joace un rol important. Underground-ul pare paralizat si oricine doreste sa sparga aceasta bula este imediat aratat cu degetul de catre ceilalti.

Momentan, radioul FM se gaseste intr-un echilibru stabil: majoritatea este concentrata pe publicul comercial si dupa disparitia Guerrilla nimeni nu a putut pune ceva in schimb. Nici macar nu s-a profitat de publicul lasat liber. Radioul sufera de lipsa de personalitate, el a fost integrat sau a integrat un sistem care multiplica informatia pana la redundant. Dintr-un mediu pasiv, am dorit sa-l transformam , cu orice prêt, intr-unul activ. L-am distrus genetic, i-am ucis tot acel miraj, acum totul este la vedere, expus, supraexpus. Tot acel sentiment de unu la unu a disparut.

Lipsa de continut viabil a dus catre forma asta perversa de promovare, de multiplicare. Viitorul radioului poate fi asigurat de online si de digitalizarea emisiei onair. Dar ce faci cand nu exista diversitate? Cand radiourile se bat pe acelasi numar mic de artisti? Unde este solutia? Solutia este constructia. Exact ca in 2010, cand Guerrilla a hotarat sa parieze pe muzica romaneasca intr-o forma care a parut extrema pana si pentru cei care lucrau acolo.