QUEEN & DAVID BOWIE ll Under Pressure

Queen și David Bowie au cântat mai multe piese împreună. Dar la final, lui Bowie i-a plăcut doar Under Pressure. Trebuia să mai apară și pe Cool Cat, de pe același Hot Space, dar când a auzit ce a ieșit… Primele sunete, două note de bass dând naștere uneia dintre cele mai notorii secvențe muzicale, și apoi toată progresia aia cu pian lovit parcă-n silă și o dezvoltare de percuții prin pocnit din degete, bătăi din palme și lovituri ușoare în cinel, plus chitara care se adaugă și ea, iată detalii la care pare că nici nu te gândești. Prima voce pe care o auzim este a lui Freddie care murmură lucruri de neînțeles, apoi primul cuvânt perfect inteligibil este “pressure” și-l pronunță Bowie. Suntem abia la secunda 35.

Acum ceva vreme, youtube ne-a oferit parțile vocale izolate.

Înregistrarea asta este ca o luptă de cocoși, este o luptă în care David, neputând cânta ca Freddie, apelează la frazări și ruperi de ritm pentru a echilibra balanța. Rezultatul este de o frumusețe tulburătoare, poate una dintre cele mai umane și calde dispute vocale.
Pe instrumental lucrurile o iau razna după ce Bowie strigă într-un crecendo “It’s a terror knowing what this world is about”, piesa coboară și urcă din nou cu Bowie punctând magnific: “Insanity laughs under pressure we’re breaking”.
Under Pressure vorbește pe șleau despre presiunea la care suntem supuși, zi de zi, zi de zi, zi de zi. Fie că este una generală, impusă de societate prin niște norme stupide, acea presiune care este fix ca cele 5-6 kg pe care le avem în plus și pe care le cărăm înconștienți de nocivitatea lor. Fie o presiune directă, ca un deget îndreptat în direcția noastră.

Versatilitatea versurilor îl pot face, la fel de bine, un cântec despre revoltă, despre dragoste (“Why can’t we give love that one more chance”) sau chiar despre depresie (“Pressure pushing down on me”).

După 36 de ani, piesa asta îmi pare mai mișto ca oricând.