Plurabelle – Arsenal

Albumele concept: CEL MAI MARE CLISEU din muzica rock. Dar din electro? Dar din 2015?
Daca nu sunteti familiarizati, va pot da cateva titluri de albume concept foarte bune, recente, mai exact din 2015: Bjork – Vulnicura, Blur – The Magic Whip, Enter Shikari – The Mindsweep, Mark Ronson – Uptown Special, Kendrick Lamar – To Pimp A Butterfly si BADBADNOTGOOD & Ghostface Killah – Sour Soul.

In ciuda insiruirii calitatii sonice premium de mai devreme chiar si noi, aici in Estul Salbatic, pe taramul SINTETIZATORULUI DE ARAMA, de unde de departe vezi arpegiind si tweakuind, ne putem mandrii cu ceva… cu Arsenalul plurabellian. Un nou EP lansat independent dupa excelentul LP Phantom Pyramid de anul trecut, care a facut ravagii in Franta cu ajutorul labelului Stellar Kinematics.
Discul asta nou, care are 40 de minute adica cat un album, dar doar 5 piese si deci nu se incadreaza in acea categorie, este ca un razboi, un Razboi de Independenta!
resize 2
Revenim la CONCEPT – Stiti “povestea” lui Nijinsky? Personajul este considerat un din ICON cultural al secolului 20. Unul din cei mai buni dansatori pe care ii are Umanitatea in portofoliu. Viata sa tumultoasa a fost extrem de dificila de redat in filme, daramite in muzica. Mai ales printr-un album de muzica electro-dance, tehno-noise. Ca sa insir doar cateva detalii despre existenta acestui suflet genial si blestemat voi scrie cateva cuvinte: Balet rusesc, Victima a pedofiliei, Homosexualitate, Performance indecent, Coregrafie, Casatorie cu o femeie (in ciuda celui de-al treilea cuvant), Schizofrenie si Moarte! Un rezumat al unei existente aparent telenovelistice insa stiti voi cum e ca – Viata bate muzica pe beatul muzicii electronice!

Cel mai mult ma bucur ca am asteptat pana dupa lansarea live a extended play-ului pentru recenzie. Nu de alta dar trebuie impartasita placerea de a asculta niste cantece exorcizate (Fierbinteanu a fost posedat in majoritatea momentelor de climax ale concertului – arunca priviri veninoase si amenintatoarea mai tripante decat in ecranizarea Carrie dupa Stephen King), iar muzica era filtrata prin site de noise, deconstruite si stoarse de elementele melodice. Un performance hipnotic si sufletist, mai degraba decat fidel soundului de pe album. Cu explozii specifice aproape Manga (pe disc se aud niste voci in coreeana) si cu dislocari bine tinute sub control. Cantecul Arsenal are 20 de minute si ma duce cu gandul la Magnus Opus-urile de pe discurile din anii 70, cand trupele puneau ca ultima piesa pe un disc mastodonti plini de solo-uri, compozitii de peste 15 minute in care jocul se reducea la “totul sau nimic”.

Alex Bala si Cristian Fierbinteanu are back! Sa va fie teama si fiti vigilenti, va pot subjuga pornirile si conduce catre Tara unde Electro-ul romanesc are cojones si se adreseaza tuturor, inclusiv pulimii non-artistice!