Mark Ronson || Uptown Funk

Uptown Funk albumul cu numarul patru al lui Mark Ronson, la care a lucrat aproximativ cinci ani si chiar contine funk. Mult funk combinat cu hip-hop, soul, disco si rnb. Ce inseamna deci pop de calitate? Sau un hit?
Mark-Ronson-608x405
Calvin Harris, David Guetta, Paul Oakenfold, Diplo, Timbaland, Pharrell cu echipa sa The Neptunes, Rick Rubin, Dr. Luke, RedOne, Hit-Boy sau Doamne fereste – Skrillex, sunt oamenii cu un fel de “centura” neagra la a pune mana pe discuri de aur si platina. De a “inscrie” in Billboard cantece si piese, sus acolo in primele zece locuri – adica unde trebuie. Au deja o reputatie, unii mai jenanta decat altii, de a scrie pe banda rulanta piese pline de superficialitate, aproape auto-plagiatoare. Asa zisele retete. Amintiti-va doar de cate ori ati fredonat, inganat vreun hit imbecil, onomatopeic si minimalist.

Insa adevaratul continuator al titanului Quincy Jones, care este responsabil pentru transformarea pop-ului in mainstream pentru mase, nu insa renuntand la calitate (vezi Thriller si Bad), este Mark Ronson. Finete, subtilitate, si un tel de a face cantece contagioase pe eternitate, sunt doar cateva din calitatile englezului americanizat si cu un sound in care Motown Meets Hip-Hop, inca de la inceputurile carierei sale din 2001. Si mai aproape de producatorul lui MJ mentionat mai sus, Sir Quincy Jones, este colaborarea lui Ronson pe Uptown Funk cu pretendentul la tronul lui Michael Jackson, cel putin vizual, coregrafic si dupa falsetto-ul soul rnb, nimeni altul decat martianul Bruno, Bruno Mars.
Mark este doar un tip care a vandut peste 20 de milioane de discuri pana acum si care dupa ce a lucrat cu defuncta Amy Winehouse (el este responsabil pentru hiturile ei) acum a ajuns la nivelul la care ii produce muzica lui Paul McCartney sau il are ca invitat pe intro-ul, da intro-ul noului sau de disc pe … Stevie Wonder.

Nu ma mai lungesc aici prea mult, ci doar mentionez cohorta de superstaruri indie si alternative de pe Uptown Funk: Kevin Parker de la Tampe Impala, psihedelic poperul australian favorit al tuturor, Andrew Wyatt – solistul Miike Snow, regele neincornorat al indietronica-ului sofisticat si Jeff Bhasker – care probabil ca nu va suna inca cunoscut ca nume, dar in momentul in care va zic ca el este responsabil pentru We Are Young de la fun. (pentru care a luat Grammy-ul), Just Give Me a Reason de la Pink, Summertime Sadness de la Lana, Tropical Chancer de la La Roux si Girl on Fire de la Alicia Keys, deja v-am impresionat. Versurile acestui disc sunt scrise de castigatorul premiului Pulitzer, Michael Chabon deci compania pe acest album este cumva stelara la toate nivelurile. Undeva cireasa de pe tort o reprezinta piesa Feel Right cu Mystikal, un artist hip-hop care este mai cunoscut pentru ca fost la inchisoare 6 ani de zile pentru viol, decat pentru cariera in muzica, cel putin la nivel international si nu in State.

Piesa de mai sus va fi hitul verii viitoare, credeti-ma!