Editors la Summer Well Festival 2017 [cronică de albume]

În sfârșit, visul zecilor de mii de hipsteri cu tendințe corporatiste, sau a corporatiștilor cu vise de hipseteri se împlinește. Nu că ar veni prima dată, a mai fost în 2009 și nu v-ați înghesuit prea tare, dar orișicât. Revine, după ce vara trecută am simțit gustul de țeapă în cerul gurii.
Editors (foto One Event) este, până la urmă, o trupă de post punk revival, nu vă lăsați seduși de descrierile frumoase din cronicile de mai jos. În esență, cântă un stil de rock, la fel ca toți băieții care o ard minimal cu chitară, tobe, bass și voce. Oricât o întorc, o asamblează, tot un fel de rock le iese. Mai jos, am ordonat descrescător toate cele cinci albume (slavă Domnului că-s doar cinci). Știu, în unele cazuri, se prea poate să nu fim de acord. Dar putem cădea de acord că putem fi în dezacord. În fine, înțelegeți voi. La finalul postului găsiți un play list cu piesele cheie.


Discul debutează fulminant cu trei piese ce anunță clar: ne plac mult Interpol și Joy Division, dar avem personalitatea noastră. Paleta stilistică este destul de largă, ne plimbă prin tot dark wave-ul timpuriu și răzbat evident și clar urme de U2, Echo & The Bunnymen sau The Cure. Toată aripa întunecată a alternativului pare să oblojească discul ăsta. Da, Editors flirtează din greu cu întunericul, dar îmbrățișează și lumina. Tonul sumbru din Lights este anihilat de cele două imnuri, Munich și Blood, ca apoi Fall, All Sparks și Camera, să te bântuie cu armoniile lor întunecate.
Frumusețea discului ăstuia stă în ingineria de fi găsit combinația bună între întuneric, lumină, părțile epice, cele abrazive și vocea magnifică a lui Tom.
Piese cheie: Munich, Blood, All Sparks


In Dream este, poate, închiderea cercului. Drumul de la post-punk, indie la influențele electro optzeciste a durat 10 ani și 5 albume. Influențele timpurii au rămas, dar pe lângă ele, Editors a construit un sunet propriu, bogat, dens, recognoscibil. Este multă diversitate pe album, suntem puțin debusolați, încât avem senzația că ne înecăm în sunet. Găsim balade eterice (At All Cost), dansuri ale morții (Life Is A Fear), suflete mutilate (The Law), progressive pop (No Harm, Marching Order), new wave (Salvation) sau îngeri și emoție dusă la extrem (Ocean Of Night).
In Dream este un album care pune în balanță rațiunea și simțirea, pauza și sunetul, fix ca-n Ocean Of Night: „This is the chance to transform / Pause for the silence / In habit, the calm of the storm”.
Piese cheie: No Harm, Ocean Of Night, Life Is A Fear


An End Has A Start parcă ciupește ceva din The Back Room, continuă părțile bune, dar și păcătuiește prin rămânerea în proiectul Interpol – Joy Division – U2 cu aceleași, și aceleași, și aceleași elemente post punk. Când mă refer la U2, o fac la cel de până-n Joshua, asta ca să nu avem discuții. Pare enervant s-o spui de atâtea ori, însă legăturile astea cu trecutul sunt normale.
Depresia și întunericul sunt acolo, prezente în versuri, dar parcă puțin mai ascunse. Sunetul evoluează, avem imnuri (Smokers Outside The Hospital Doors, An End Has A Start), ritmurile amețitoare și delicate ( Push Your Head Towards The Air), vise populate de coșmaruri (The Racing Rats).
Dacă ți-a plăcut primul album, nici ăsta nu te va dezamăgi.
Piese cheie: An End Has A Start, Smokers Outside The Hospital Door, Push Your Head Towards The Air


Revoluția sonoră începe cu primele sunete din piesa de deschidere. Sintetizatoarele iau locul zidului de chitare. Este compromisul între uman și artificial. Scăpăm, în parte, de Joy Division și ne lovim de Depeche Mode. Asta pentru nu a intra și mai tare în comparații și asemănări. Editors dovedește că știe să scrie cântece cu riff-uri ce-ți dau adicție (Eat Raw Meet), că știe să folosească bine influența krautrock și sintetizatoarele optzeciste (Bricks And Mortar, In This Light and on This Evening) sau că știe foarte bine ce-i o dramă dansantă (Papillon). Versurile vorbesc, în mare parte, despre Dumnezeu, război și moarte.
In This Light este cel mai unitar album, din păcate o unitate ce trage în jos eventualele vârfuri.
Piese cheie: Papillon, You Don t Know Love, Eat Raw Meat = Blood Drool


Aducerea unui producător de talia lui Jacquire King (vezi transformarea Kings Of Leon) nu a ajutat discul. Pentru că intentiile nu au fost clare deloc. În plină transformare eclectro, Editors încerca întoarcerea la rădăcini. Dar fără prea multă convingere. Trei piese ne atrag atenția în mod deosebit, Sugar, Honesty și Formaldehyde, toate trei cu mare potențial de hit radio. Deschiderea discului (The Weight) nu pare nici măcar un Depeche Mode, ci mai degrabă un Dave Gahan solo, iar A Ton Of Love pare un U2 cântat în plină perioada grunge. Falsetto-ul de pe balada What Is This Thing Called Love iese îngrozitor iar The Phone Book sau Bird Of Pray sunt puse parcă a umple un gol și nu interesează pe nimeni. Deranj maxim pe linia muzicală, Chris Urbanowicz sper că ești răzbunat.
Piese cheie: Honesty, Sugar, Formaldehyde