Eclectictune [Sufjan Stevens, Bryce Dessner, Nico Muhly, James McAlister ll Saturn]

O combinație mai mult decât dilie. Este pornită la inițiativa lui Stevens care în 2013 i-a înrolat pe Bryce Dessner, Nico Muhly și pe James McAlister în aventura numită Planetarium. Un concept muzical inspirat de sistemul solar. Debutul live s-a făcut în 2013 la Brooklyn Academy Of Music, fără a se concretiza și într-o înregistrare. Care iată că se face după patru ani. 17 piese sunt pregătite pentru lansarea din iunie.

Amestecul ăsta straniu duce muzica într-o zonă destul de puțin explorată de marele public. Stevens se ocupă de partea vocală, Dessner de chitară, McAlister de tobe, iar Muhly de orchestrații. Din toată nebunia asta rezultă o treabă greu de definit, pentru că este ba odisee rock, ba lucrare simfonică, ba experiment electro. Stevens și McAlister încearcă să integreze părțile simfonice și chitara peste beat-uri și vocea inconfundabilă.
Motorul proiectului este Sufjan, liantul îl reprezintă versurile sale cu subiecte, in mare parte, din mitologie și astronomie.

Planetarium este mai mult decăt un exercițiu muzical, este o mică lucrare doctorală. Făcută pe bune!

Credit foto, sus stânga în sensul acelor de ceasornic: Marzuki Stevens, Flavien Prioreau, Charlotte de Mezamat, Robbie Jeffers.