Eclectictune [Cigarettes After Sex ll Apocalypse]

După promițătorul single K, romanticul Greg Gonzalez mai lansează unul, Apocalypse, cel puțin la fel de bun ca primul, alături de trupa sa Cigarettes After Sex. Trupa, comparată adesea cu Mazzy Star, se află în fața primul album. Un album cinematic, pe care Greg dorește să-l “proiecteze” la o scară mult mai mare decât a fost cazul cu producțiile de până acum.

Greg descrie albumul ca pe o povestire în care, din când în când, subiectul se învârte de mai multe ori în jurul aceluiași punct de interes. Este o muzică scrisă parcă pentru Twin Peaks.

Pe Apocalypse, Greg iși suprapune vocea androgină peste arpegiile visătoare de chitară și peste o secție ritmică foarte leneșă, ceea ce face ca piesa să lunece ușor spre r’n’b și în care simțim dulcea influență Cocteau Twins sau Julie Cruise.