34 de ani de tristețe metafizică [This Mortal Coil ll Song To The Siren]

Acum ceva vreme, îmi pierdeam timpul pe facebook, râsesem la câteva glumițe și, când să închid, văd o postare a lui Gojira, care mă aruncă vreo 35 de ani în spate. Sigur ați auzit din povești de casetele video din anii ‘80, ei bine, nu pe toate încăpeau fix două filme. Uneori mai rămănea ceva spațiu, care pe vremea aia era umplut cu clipuri video. Sabrina, Sandra, Modern Talking, iar uneori era șansă să vezi și Depeche Mode, Duran Duran sau Spandau Ballet. Într-o astfel de companie amestecată, la finalul finalului de casetă a intrat și This Mortal Coil cu „Song To The Siren”.

Nu mai pot identifica momentul exact de timp, probabil 1986, și nici filmul după care a urmat. Dar ce importanță are? Am rămas în cap cu vocea lui Liz, pe care habar nu aveam cum o cheamă la vremea aia. Unul dintre șmecherii care vindeau vinyl-uri în față la Muzica, a apucat să povestească de ceva asemănător și despre o trupă ale cărei versuri nu le înțelegi oricată engleză cunoști. Erau cântate de o nebună, Elizabeth Fraser, iar trupa se numea Cocteau Twins. Mi-am notat repede numele pe ultima pagină a caietului de mate, unde mai aveam scrise câteva nume inexistente în Ghidul Danielei Caraman Fotea, cartea de căpătâi a oricărui colecționar de muzică.

Song To The Siren, varianta ascultată de mine, era un cover. După Tim Buckley care a scris cântecul în 1967 pe versurile lui Larry Beckett. Varianta ce a făcut piesa celebră a fost o înregistrare dintr-un show de televiziune, iar cea aparută pe disc, aproape trei ani mai târziu, este substanțial diferită de cea tv. Varianta de disc este mai închisă, mai sumbră, mai apăsătoare, pe când cea tv este mai curată, mai înălțătoare.


În 1980 Ivo Watts-Russel și Peter Kent începeau construcția 4AD, o casă de discuri ce a semnat cu câțiva artiști interesanți ca Modern English, Dead Can Dance, Cocteau Twins, Bon Iver, The National sau Future Islands. Unele lucruri splendide pot ieși și din nebunia patronilor, iar Watts-Russel se credea talentat și creativ, și a hotărât să fie în centrul unui colectiv format din artiștii 4AD și să înregistreze și el un disc. Așa a aparut This Mortal Coil. Cei de la Modern English au compus și o piesă single de nouă minute, Sixteen Days/Gathering Dust ca față A, iar pentru fața B, Ivo a rugat-o pe Liz să facă un cover după noul său coup de foudre, Tim Buckley și Song To The Siren. Ei bine, combinația asta a fost devastatoare, Liz se desprinde de toată apăsarea originalului și reușește să dea o senzație de zbor. Rezultatul a declanșat, în timp, o mică isterie la adresa cântecului. Fără îndoială versuinea This Modern Coil este de departe cea mai bună dintre cele aproape 30 de coveruri făcute până acum și aici înșiruim nume mari: Robert Plant, George Michael, David Gray, Bryan Ferry sau Sinnead O’Connor (care a ascultat piesa în 1985, la 17 ani, la o lună după moartea mamei sale într-un accident de mașină).





Song To The Siren face parte dintr-o specie rară, a pieselor profund influente dar care nu au fost vreodată hit-uri și a căror descriere este venită, parcă, din versurile lui Blaga:
“Visând, întrezarim prin doruri –
latente-n pulberi aurii –
paduri ce ar putea sa fie
si niciodatã nu vor fi.”